Asociatia umanitara Marta Maria
Sprijin pentru copiii cu nevoi speciale!
Dec 152016
 

Cand am ajuns eu duminica la Joyplace, petrecerea era in toi. Am intrat timid inauntru, pentru ca desi de obicei vin aici ca la mine acasa, in dupa-amiaza aceasta locul era atat de plin, incat am stat cateva secunde la usa, incercand sa identific o fata cunoscuta care sa ma ajute cu Clara. Atipise in masina si acum era maraita, intimidata si ea de multimea de copii. Sareau si topaiau peste tot si am ras in sinea mea, gandindu-ma la cat de mult ne-am dorit noi ca locul asta sa fie plin! Eh, iata ca acum cu 50 de copii si cam tot atatia adulti spatiul parea dintr-o data mic!

ansamblu-lumea-langa-brad
joaca_ansamblu
copil-in-leagan-cuib anouk-si-balonul

Am fost incantata acum ceva timp cand m-a sunat Carmen sa-mi zica: „Anul asta la petrecerea de Craciun ma gandeam sa invitam si alti copii, sa n-o facem numai pentru ai nostri!” Ai nostri sunt copiii cu dizabilitati, neuro-motorii in general. Ne-am strans in jurul acestui loc de joaca- Joyplace- o gasca de parinti cu copii cu paralizie cerebrala, pentru ca din cauza dificultatilor motorii cu care se confrunta, copiii nostri pot accesa cu greu un loc de joaca obisnuit. Am facut multe impreuna in acest an, dar de locul asta de joaca adaptat pentru copiii cu dizabilitati suntem cei mai mandri! Daca mi-ai fi spus asta acum 5 ani, cand au diagnosticat-o pe Marta, n-as fi crezut!

joaca impodobim

Stateam cu RMN-ul in brate pe holul sectiei de Neurologie pediatrica 2 de la Obregia si asteptam sa intru cu el la medic pentru interpretare. Imi tremurau mainile. M-am asezat pe bancheta cu 3 stinghii de lemn si am inceput sa ma joc Solitaire pe telefon, ca sa nu ma mai gandesc si ca sa nu fiu nevoita cumva sa privesc in ochi pe vreunul din parintii care asteptau pe hol in acelasi timp cu mine. In stanga mea era o familie cu o fetita de aproximativ 4 ani. Ii observam cu coada ochiului. Fetita semana izbitor cu tatal. Nu statea in fund si nu-si tinea bine capul. Tatal se juca cu fetita si ea radea in hohote. La un moment dat am inceput sa zambesc si eu, pentru ca era efectiv molipsitoare! Dar zambetul imi igheta imediat pe fata, la gandul ca in scurt timp urma sa intram cu RMN-ul in cabinet de unde cine stie cum aveam sa iesim! (Si da, cum aveam sa iesim!!!) Ma uitam la mama fetitei, o femeie frumoasa, vopsita roscat, aranjata si machiata si nu intelegeam! Nu intelegeam cum poate sa fie frumoasa si fericita si sa vorbeasca cu sotul despre vreme, cand are un copil asa!? Nicoleta rade cand ii povestesc. „Chiar asa te gandeai?” “Da! Nu intelegeam cum ai puterea sa-ti duci mana cu rimelul pana la ochi, ca mie mi se parea greu si sa merg pana la baie sa fac un dus! Vedeam o familie fericita si nu intelegeam cum o faceti!”

copii-la-activitati activitati

Acum fac si eu parte din gasca aia, despre care lumea nu intelege cum pot sa mai zambeasca in conditiile date. Si ma uit in jurul meu, in gasca asta a noastra si le vad si pe celelalte mame la fel: impacate, linistite si frumoase!Nu zic ca sunt mereu numai asa, sau ca nu e greu! Este foarte greu! Uneori chiar prea greu, pentru ca nu ai cum sa fii tot timpul fericit. Dar nu cred ca este neaparat o discutie despre fericire, ci mai degraba una despre vitalitate.

In primele luni de la aflarea vestii ca Marta nu va fi niciodata un copil ca oricare altul, am fost deprimata. Si stiu asta pentru ca dupa cum spuneam, mi se parea o corvoada pana si sa fac un dus. Andrew Solomon spunea ca „Depresia nu este opusul fericirii. Este opusul vitalitatii!”. Dar cumva noi, mamele astea incercate, ne-am regasit in drumul nostru vitalitatea- acea energie de baza care ne dirijeaza vietile si care ne face in stare sa mutam si muntii din loc. Nu e o exagerare. Mamele astea chiar par de neoprit! Fac totul pentru copiii lor “imperfecti”. Dar ce este cel mai important este ca ei cresc iubiti neconditionat intr-o familie! Asa cum altii, din pacate, nu au avut sansa sa o faca! De aceea la aceasta petrecere am vrut sa facem mai mult. Ne-am gandit ca noi suntem bine. Si asa cu dizabilitati cum suntem, avem totusi o abilitate: aceea de a darui! De aceea am invitat alaturi de noi 20 de copii de la o casa sociala.

Fiecare familie a unui copil cu dizabilitati a avut drept invitat de onoare un copil de la casa sociala. S-au interesat din timp despre varsta, nevoile si pasiunile lor, si le-au pregătit cu mic cu mare cate doua cadouri: unul pe care sa il primească langa brad, de la Mos, cu dulciuri si jucării, si inca unul mult mai consistent, cu hainute, incaltaminte sau rechizite, pe care l-au daruit la final, dupa tort, cand toti credeau ca surprizele s-au încheiat.

langa-brad_2 a-venit-mosul

Ma uit in jur si vad ca toata lumea zambeste. Copiii par sa se simta bine impreuna. Se lipesc toti de geam cand vad ca vine Mos Craciun sunand din clopotel. Are o barba adevarata. Toti se duc si se aseaza emotionati in jurul bradului. Corina, care e ergo-terapeut si care a deschis evenimentul cu activitatea in care copiii au facut decoratiuni pentru brad, le da tonul si incep sa cante colinde. Ai nostri canta mai greu, dar copiii invitati stiu colindele si par foarte incanatati sa ne arate asta. Toti primesc cadouri de la Mos. Cealalta Carmen este impresionata de copiii invitati: „Sunt niste copii cu foarte mult bun simt. Au venit sa-mi multumeasca pentru dulciuri. Si inca n-au vazut cadourile alea mari!”

imbratisare-de-la-mos mos-la-geam

Vine si randul Martei sa o asez in bratele Mosului. Cocktailul de emotie si bucurie o face sa devina spastica. Mosul intelege si are rabdare. Incearca s-o ajute sa prinda cu mana agatatoarea pungii de cadou. In cele din urma reuseste si plecam triumfatoare prin multime cu punga in mana.

8ee199d7-8ea0-4f6e-9347-e8f95b765078 craciun-la-joyplace

Ne oprim la leagan langa Ruxandra, care imi povesteste despre cum e viata cu cel de-al treilea copil, venit dupa cel cu dizabilitati: “Ei stii tu, cum e cu buruiana!” La faza cu buruiana cei din jur pufnesc in ras. Toti ma stiu ca am zis ca al doilea copil dupa cel cu dizabilitati, creste singur, ca o buruiana. Dar sa stiti si va zic si aici, sa ramana scris, ca p’asta cu buruiana n-am scos-o eu! In acelasi cabinet, mi-a spus-o medicul neurolog dupa ce ne-a pus diagnosticul. „Acum la ce sa ne astaptam?” am intrebat. „Cum sa va spun?! Eu am o vorba: Copiii sanatosi cresc singuri. Nu trebuie sa le faci nimic. Ca o buruiana! Dumneavoastra aveti un bonsai. Trebuie sa-l ingrijiti mai mult, sa-i acordati atentie tot timpul.” Si asa a fost! Nu m-am suparat pentru cuvintele astea, fiindca doctorita mi s-a parut cumva empatica in adancul ei. Dar cumnata mea nu a iertat-o niciodata pe doamna doctor pentru povestea cu bonsaiul.

fetita-la-activitati joaca_2

Inchei povestea asta despre Joyplace, despre Craciun, despre vitalitate si despre copii bonsai si buruiene multumindu-le prietenelor mele dragi, mamelor speciale! Sunt mai bogata pentru ca v-am cunoscut! Va multumesc de o mie de ori si va urez vitalitate, rabdare si pace! Sa continuam cu bine la Joyplace! La anu’ si la multi ani!

tort la-tort

P.S.: Acest eveniment a fost un succes atat datorită pregătirilor si implicarii familiilor organizatoare, cat si datorită sponsorilor nostri, care au intuit căldura acestor cateva ore de bucurie acordate tuturor copiilor: Clubul Disney, Osteria Zucca si fotograful Mihai Ion, carora le multumim!

Sorry, the comment form is closed at this time.