Asociatia umanitara Marta Maria
Sprijin pentru copiii cu nevoi speciale!
Sep 082018
 

There is no limit to the improvement of movement” Moshe Feldenkrais

Asociatia noastra continua sa aduca terapeuti Feldenkrais care sa lucreze cu copiii cu dizabilitati, o data la 2 luni, in Bucuresti. De data aceasta am avut-o alaturi de noi pe Christine Ingold din Elvetia. Christine are o experienta de peste 20 de ani in lucrul cu copiii cu nevoi speciale. Ea ne-a reamintit ca “nu exista limita in ceea ce priveste imbunatatirea miscarii”; intotdeauna exista loc pentru mai multa usurinta in miscare, pentru lejeritatea cu care faci o actiune.

Cand am descoperit aceasta terapie am citit despre cazul miraculos al lui Elizabeth, o fata care s-a nascut fara o parte din creir si despre felul miraculos in care aceasta terapie a ajutat-o pe ea. O sa va redau mai jos povestea ei. Insa nu pentru toti copiii rezultatele sunt la fel de spectaculoase. Din pacate. Ceea ce se intampla insa pentru toti copiii in urma unei sesiuni Feldenkrais, este ca ei capata mai multa libertate de miscare, ca si cum s-ar debloca din carapacea in care sunt prinsi. Este uimitor sa vezi cum se poate schimba in cadrul unei lectii de numai 50 de minute tonusul unui copil spastic si cum el poate face mai multe miscari, mai multe rotatii sau cum incepe sa se intinda dupa jucarii.

41257846_2111574805527964_4625985600938311680_n

 

Elizabeth s-a născut cu o treime din cerebel lipsă, fiind diagnosticată cu hipoplazie cerebelară. La vârsta de câteva luni nu își mișca ochii și privea cu fiecare în altă parte. Mâinile sale și picioarele erau când foarte moi, când spastice, incapabilă să facă vreo mișcare volutară. Începuse să facă fizioterapie convențională și terapie ocupațională, însă tratamentul era mult prea dureros. Când avea patru luni, un reputat medic neurolog i-a testat activitatea electrică a creierului. Acesta le-a spus părinților: “creierul nu s-a mai dezvoltat de la naștere și nu există nici un motiv care să ne facă să credem că va începe să se dezvolte. Lucrul cel mai bun la care puteți spera este o stare de retard profund”.
 
 

9c59be_0662683ba9062e22bd31c808e7ced39d-jpg_srz_425_300_75_22_0-50_1-20_0-00_jpg_srz

Când Feldenkrais a văzut-o prima dată pe Elizabeth, aceasta avea 13 luni și nu se putea târi. Reușea să facă voluntar o singură mișcare: să se rostogolească. La prima sesiune în care Feldekrais i-a stabilit diagnosticul, copilul nu s-a putut opri din plâns. Făcuse deja multă terapie cu practicanți care încercaseră să o determine să facă lucruri pe care, din punct de vedere al dezvoltării, nu era pregătită să le facă.

Potrivit lui Fekdenkrais, aceste încercări de a ignora stadiile de dezvoltare reprezentau o eroare imensă întrucât nimeni nu a învățat vreodată să meargă mergând. Sunt necesare alte abilități înainte ca un copil să poată merge – abilități la care un adult nici nu se gândește sau pe care nu își amintește că le-a deprins vreodată – cum ar fi capacitatea de a-ți arcui spatele și a-ți ridica capul. Abia atunci când acestea sunt deprinse, copilul va începe să meargă spontan. Feldenkrais a observat ca Elizabeth nu putea sta confortabil pe burtă, iar atunci când o făcea, nu își ridica deloc capul.

Tehnica sa presupunea mișcarea foarte delicată și lentă a trupului în așa fel încât ea să simtă, iar el să poată trimite astfel semnale către creier pentru a-l determina să înceteze să transmită muschilor să se contracte.

Data următoare când Feldenkrais a văzut-o pe Elizabeth, unul dintre studenții săi, Anat Baniel, s-a întâmplat să se afle acolo. Feldenkraisr a întrebat-o pe Baniel dacă o deranjează să o țină pe Elizabeth în timpul terapiei. A început să o atingă delicat învățând-o să diferențieze mișcări foarte simple. Elizabeth a devenit curioasă, atentă, fericită.

Feldenkrais a început să îi miște delicat capul în față și în spate, extrem de lent și ușor, pentru a-i alungi șira spinării. De regulă, găsea că această mișcare produce o arcuire naturală a spatelui care face ca pelvisul să se ducă înainte – reacție care se întâmplă de obicei atunci când o persoană este în picioare. Deseori, atunci când lucra cu copii cu paralizie cerebrală sau care nu pot merge, folosea această tehnică pentru a implica pelvisul, astfel încât să se miște din reflex. Însă atunci când a încercat cu Elizabeth, Baniel nu a simțit nicio mișcare. Pelvisul său era inert în poala lui Baniel. Așa ca Baniel a decis ca atunci când Feldenkrais trăgea, ea împingea ușor pelvisul lui Elizabeth.

Brusc a început să se simtă mișcare în șira spinării și trupul spastic, blocat și inert al lui Elizabeth. Îi mișcau ușor șira spinării întruna. Mai apoi, au încercat variații subtile ale mișcării.

La finalul sesiunii, Baniel i-a dat-o pe Elizabeth înapoi tatălui său. Când se afla în brațele acestuie, Elizabeth cadea de regula pe spate neputând să își controleze capul. Însă de data aceasta, ea și-a arcuit spatele, și-a dat capul pe spate și înapoi făcând asta întruna. Mișcările subtile ale gâtului și șirei spinării pe care Feldenakrais și Baniel le făceau treziseră ideea acestei mișcări și o transmiseseră creierului. Acum Elizabeth își mișca voluntar mușchii masivi ai spatelui, fiind încântată de această mișcare.

index

Astăzi, Elizabeth are 30 și ceva de ani și are doua diplome. Merge și se miscă cu atâta ușurință încât nimeni nu s-ar gândi ca era pe vremuri destinată unui scaun cu rotile, cu retard mental sever și instituționalizată. Are încă unele simptome reziduale ale hipoplaziei cerebelare precum o dizabilitate minoră de învățare a numerelor, deci matematica și știința sunt dificile pentru ea. Conduce o mică afacere și are o căsnicie fericită.

 

 

 

Sursa: http://www.salon.com/2015/03/02/she_will_dance_at_her_wedding_healing_the_girl_born_without_part_of_her_brain/

 

Sorry, the comment form is closed at this time.