Asociatia umanitara Marta Maria
Sprijin pentru copiii cu nevoi speciale!
Oct 312017
 

De 5 ani si jumatate Marta face terapie prin metoda Feldenkrais. Si de 4 ani aducem terapeutii si in Romania sa lucreze cu copiii cu nevoi speciale.
Saptamanile acestea le-am gazduit la
Bucuresti pe Marta Havlicek si Sophie Dingemans, care au lucrat cu 12 copii cu nevoi speciale.

Uneori progresele sunt frustrant de lente..Alteori nu-ti mai dai seama ca ele se intampla!

Acum cateva luni am fost cu Marta la o evaluare in vederea unei noi terapii pe care voiam s-o incercam. Am fost intrebata ce operatii ortopedice are Marta si terapeutul a facut ochii mari cand i-am zis ca nici una, la cei 6 ani si jumatate. A asezat-o cu toata talpa jos pe podea si a intrebat din nou: “Miofibrotomie?!” (o procedura de sectionare partiala a nervilor pentru reducerea spasticitatii). “Nu, nimic!” Si atunci m-a traznit: Oare de cand aseaza Marta toata talpa jos?! Nici nu mai stiu..Cand avea cateva luni a fost imposibil sa i se indrepte piciorul la 90 de grade pentru a-i lua masura la orteze. Asa ca primele ei orteze au fost facute “la ochi” cu 2 numere mai mari. Le-am dat inapoi si a doua oara ne-am proptit si eu si domnul de la Ortotech cu toata puterea ca sa asezam piciorul in pozitia corecta. La un an avea ghetele deformate, oricat as fi strans siretul, din cauza pozitiei cu varful intins, ca “de balerina”, specific paraliziei cerebrale si spasticitatii. La 2 deja facea rani la picioare de la ghetele ortopedice. La 3,4,5 ani nu am mai incaltat-o decat cu sosoni, botosi..Acum cateva luni am constatat ca pot sa-i cumpar ghete si adidasi cu talpa normala. Ca sta incaltata!!! Ca poate sa aseze incet talpa jos..Glezna e flexibila pe toate directiile. Si ii place la nebunie sa fie asezata in picioare si sa priveasca lumea de sus.
Mobilitatea asta nu se regaseste numai in articulatia gleznelor, ci in tot corpul. Asta constatam astazi la lectiile cu Sophie. Se intoarce mult mai usor din bazin, controlul capului s-a imbunatatit semnificativ..Se poate juca fara sa se incordeze din cap pana in picioare.
In timpul lectiilor Feldenkrais este intotdeauna alerta, iar astazi raspundea la fiecare miscare cu o lejeritate care m-a facut s-o intreb pe Sophie, mai in gluma mai in serios daca e sigura ca lucreaza cu copilul meu. Sophie mi-a zambit si mi-a spus: “Yes! She has changed a lot. She’s learning!”

Keep learning, Marta!

23131896_1722261681125947_8671333962040041329_n 23167881_1722261634459285_6382614558116453759_n

22852164_1722261641125951_1363314041299934376_n 22886317_1722261697792612_2018672197965465225_n

Sorry, the comment form is closed at this time.