Asociatia umanitara Marta Maria
Sprijin pentru copiii cu nevoi speciale!
Feb 212018
 

28279133_1844876288864485_6594734017222230580_n
Avem marea bucurie de a vă invita la o serie de workshopuri dedicate părinţilor copiilor cu nevoi speciale, susţinute de Otilia Mantelers. Otilia este instructor de parenting, promotoarea metodei Parenting by Connection şi al tehnicii Playful Parenting, care susţine puterea terapeutică a jocului.
4 întâlniri de weekend, pe parcursul cărora vom învăţa să ne ascultăm pe sine şi pe cel de lângă noi, vom vorbi despre experienţa de părinte al unui copil cu nevoi speciale dar şi al unui copil tipic, vom (re)învăţa să ne jucăm cu puii noştri.
· Încurajăm participarea în cuplu, dar nu este obligatoriu.
· Se poate participa şi la o singură întâlnire din cele patru.
· Preţ: 35 lei/persoană (donaţie sugerată pentru a sprijini parţial costurile de organizare necesare pentru ca acest eveniment să fie posibil)
· Înscrieri: tel. 0748825302 sau 0762657921, sau la adresa de e-mail: preda_ina@yahoo.com
Programul detaliat al fiecărei întâlniri:

Întâlnirea I- 3 martie
DESPRE EXPERIENȚA FIECĂRUIA DE A FI PĂRINTE DE COPIL CU NEVOI SPECIALE
Vom învăţa să facem “listening partnership”, ca instrument de ascultare şi eliberare a sentimentelor grele. Vom aborda trăiri precum vinovăţia, furia nespusă faţă de copilul nostru cu nevoi speciale. Vom povesti şi despre cum funcţionează emoţiile, cum vin şi trec şi cum ne putem obişnui cu intensitatea lor cu ajutorul corpului nostru.

Întâlnirea II- 17 martie
CUM NE JUCĂM CU COPIII CU NEVOI SPECIALE
Învăţăm despre timpul special, despre jocurile de putere şi jocurile terapeutice.
Aplicăm “listening partnership”.

Întâlnirea III- 31 martie
DESPRE PLÂNS ȘI CRIZELE DE FURIE
Care este însemnătatea lor în funcţionarea psihicului copilului? Cum le putem primi, gestiona şi răspunde atunci când ele apar?
Aplicăm “listening partnership”.

Întâlnirea IV- 14 aprilie
FRATELE COPILULUI CU NEVOI SPECIALE
Cum ne jucăm cu el, ce povestim, cum ne organizăm timpul astfel încât el să se simtă la fel de important precum fratele/sora cu nevoi speciale. Învăţăm despre joc, timp special şi plâns în relaţia cu fratele copilului cu nevoi speciale.
Aplicăm “listening partnership”.

Despre Otilia Mantelers: este instructor de parenting care promovează puterea terapeutică a jocului, concept bazat pe tehnica Playful Parenting, aprofundată cu specialistul Lawrence J. Cohen. Este susţinătoarea şi promotoarea metodei Parenting by Connection, cu care s-a familiarizat în cadrul unui program intens de formare, iniţiat de organizaţia Hand în Hand Parenting din SUA. Otilia va absolvi anul acesta studiile de psihologie la Open University, Marea Britanie.
Organizează de câţiva ani cursuri pentru relaţiile în familie şi în cuplu şi conferinţe cu invitaţi internaţionali.
În 2017, Otilia Mantelers a lansat cartea „Secretul monstrului”, prin care îi ajută pe copii să facă faţa emoţiilor puternice, iar pe părinţi să fie mai jucăuşi şi mai empatici.

CE: Grup de sprijin pentru părinţii copiilor cu nevoi speciale
CÂND: sâmbătă 3, 17, 31 martie & 14 aprilie. Ora 16- 18
UNDE: Joyplace, loc de joacă adaptat copiilor cu nevoi speciale, str. Turnu Măgurele, nr.17A, sector 4, Bucureşti
PREŢ: 35 lei/persoană
ÎNSCRIERE: Tel. 0748825302 sau 0762657921

Sorry, the comment form is closed at this time.