Asociatia umanitara Marta Maria
Sprijin pentru copiii cu nevoi speciale!

Despre paralizia cerebrala

 

image

 

 

 

 

 

Ce trebuie sa stii despre PARALIZIA CEREBRALA la copii?

- Este o conditie care afectează mii de copii in fiecare an. Aproximativ 3 copii din 1000 au paralizie cerebrala (PC), deci nu este chiar așa de rară!

- Paralizia cerebrala nu este o boala. Nu este contagioasa si nu trece. Un copil cu paralizie cerebrala nu este ‘bolnavior’. El are o conditie si nevoi speciale. Copilul cu PC intampina provocari mult mai mari in a executa actiuni din viata de zi cu zi, precum mersul, vorbitul, sau inghititul.

- Termenul de ‘PARALIZIE cerebrala’ este un termen umbrela, care acopera o serie foarte larga de probleme ale creierului;

- Un copil cu paralizie cerebrala (PC) are de obicei probleme in a-si controla miscarile. In mod normal, creierul ii spune întregului corp ce si cand sa faca. Dar, cum PC afectează creierul, in funcție de zona cerebrala in care se afla problema, copilul nu poate merge, are probleme cognitive, nu poate vorbi, mânca, sau nu se poate juca așa cum o face un copil tipic;

- Nu exista un test anume care sa detecteze paralizia cerebrala. Diagnosticul se bazează de obicei pe dezvoltarea copilului, deși poate fi completat de RMN sau alte investigatii;

- Exista mai multe tipuri de PC: spastica (tonus ridicat al musculaturii), atetoida (cu mișcari necontrolate), ataxica (cu probleme de coordonare si echilibru), mixta (o combinate între acestea). Cea mai comuna este cea spastica;

- Un copil cu PC poate avea o forma severa sau una mai ușoară, in funcție de afectarea cerebrala; dar paralizia cerebrala nu-l împiedica de obicei pe copil sa-si faca prieteni, sa meargă la școala, sau sa faca anumite lucruri care ii fac plăcere;

- Paralizia cerebrala afectează muschii mari si mici. Ca sa mănânci ai nevoie de aproximativ 50 de perechi de muschi, ca sa mesteci, misti mâncarea in gura, s-o înghiți si s-o trimiti in stomac. Corpul nostru are sute si sute de muschi, de care nu suntem constienti. Iar fiecare dintre acești muschi se mișca pentru ca primesc comanda de la creier sa o faca. De aceea nu mersul este telul suprem al unui copil cu PC. Un progres enorm este si acela de a fi capabil sa mestece sau sa înghita. Deci nu întreaba un părinte al unui astfel de copil de cate ori îl vezi dacă a inceput sa meargă;

- Pentru paralizia cerebrala nu exista leac sau vindecare definitiva. Dar exista terapii eficiente care îl pot ajuta pe copil sa-si atingă potentialul maxim: terapie fizica, terapie ocupationala, logopedie, hidroterapie si multe altele (despre care puteți citi la noi pe site la rubrica TERAPII CONEXE);

- Copiii cu paralizie cerebrala sunt niște copii ca si ceilalți copii, doar ca ei au de-a face cu niște provocari mult mai mari. Ei își doresc sa-si găsească locul printre ceilalți si sa fie acceptati ca atare.

- Daca intalnesti un copil cu paralizie cerebrala te rugam sa ai rabdare. S-ar putea sa dureze mai mult ca el sa se poată exprima sau sa poată face lucruri. Va aprecia foarte mult dacă ii acorzi niște extra- timp sa poată face asta.

- Nu te lăsa inselat de dificultatile de vorbire, sau de miscarile trunchiate. De cele mai multe ori un copil cu paralizie cerebrala INTELEGE, in ciuda imposibilitatii de a se exprima, sau poate a privirii care nu focuseaza așa cum ești obișnuit.

- Paralizia cerebrala nu afectează personalitatea unui copil, sau cine este el cu adevărat. Dacă privești dincolo de dizabilitate îl poti vedea!

image

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

MAI PE LARG:

Traducere de pe: www.emedicinehealth.com

PARALIZIA CEREBRALĂ – DESCRIERE

“Paralizia cerebrală” reprezintă un termen general, un termen umbrela, care se refera la diferitele condiții care afectează postura, echilibrul și mișcarea corpului. Într-o traducere simplă, înseamnă “paralizia creierului”. Paralizia cerebrală este cauzată de dezvoltarea anormală sau de problemele existente în acele părți ale creierului care controlează tonusul muscular și activitatea motorie. Dizabilitățile apar în stadiile de început ale vieții, de regulă imediat după naștere sau în primii ani ai copilăriei. Bebelușii cu paralizie cerebrală ating cu greu stadiile de dezvoltare normale cum ar fi rostogolirea, tararea, statul în picioare, sau mersul.

O problemă comună tururor celor cu paralizie cerebrală este dificultatea de a-și controla și coordona mușchii. Acest lucru face ca inclusiv cele mai simple mișcări să fie greu de realizat.

Paralizia cerebrală poate include încordarea mușchilor (spasticitate), tonus muscular slab (hipotonie), mișcari necontrolate, dar și probleme cu postura, echilibrul, coordonarea, mersul, vorbitul, înghțitul si multe alte funcții.

Întârzierea mentală, convulsiile, problemele de respirație, cele de învățare sau cele legate de controlul vezicii și al intestinelor, deformările osoase, dificultățile de hrănire, afecțiunile dentare, digestive, dar și cele de auz și văz sunt toate probleme care pot aparea in paralizia cerebrală.

Gravitatea acestor afecțiuni diferă foarte mult, de la a fi minore și subtile până la foarte pronunțate.

Severitatea afecțiunilor poate varia în timp. Cu toate acestea, anomaliile creierului care sunt responsabile de această condiție nu se agravează în timp. Totuși, tabloul clinic poate prezenta semne de deteriorare pe măsură ce individul înaintează în vârstă.

Tipurile de paralizie cerebrală sunt:

Spastică (piramidală): Caracteristica principală o reprezintă tonusul muscular ridicat; Mușchii sunt încordați (spastici), iar mișcările sunt bruste sau nefirești. Această afecțiune este clasificată în funcție de zona afectată a corpului: diplegia/ parapareza (ambele picioare), dipareza (ambele maini), hemiplegia/ hemipareza (o singură parte a corpului) sau quadriplegia/ tetrapareza (toate cele 4 membre). Acesta din urmă este tipul de paralizie cerebrală cel mai întâlnit, înregistrându-se la 70% pănă la 80% dintre cazuri.

Dyskinetica (extrapiramidală): acest tip afectează coordonarea mișcărilor. Există două sub-tipuri: Atetoza- mișcările sunt necontrolate, încete și crispate. Mișcările pot afecta orice parte a corpului, inclusiv fața, gura sau limba. Aproximativ 10% până la 20% dintre cazurile de paralizie cerebrală sunt de acest tip. Ataxia- acest tip afectează echilibrul și coordonarea. Percepția senzorială profundă este de regulă afectată. Dacă persoana în cauză poate merge, probabil că nu își poate menține echilibrul foarte bine. Aceasta întâmpină dificultăți cu acele mișcări care sunt iuți sau care necesită un grad ridicat de control, cum este scrisul. Aproximativ 5% până la 10% dintre cazurile de paralizie cerebrală sunt de acest tip.

Mixta: Acesta reprezintă o combinație de mai multe tipuri de paralizie cerebrală. Una dintre cele mai întâlnite este combinația între tipul spastic si atetoid.

Mulți dintre cei care suferă de paralizie cerebrală au o inteligență normală sau peste medie. Abilitatea lor de a-și exprima inteligența poate fi limitată de dificultățile în comunicare. Toți copiii cu paralizie cerebrală, indiferent de nivelul de inteligență își pot îmbunătăți substanțial abilitațile cu ajutorul intervențiilor potrivite. Cei mai mulți dintre copiii cu paralizie cerebrală necesită un nivel semnificativ de îngrijire medicală și fizică, între care terapie fizică, ocupațională sau legată de vorbire/înghițit.

În ciuda serviciilor medicale avansate, paralizia cerebrală rămâne o problemă de sănătate semnificativă. Numărul celor afectați a crescut în timp. Acest lucru se poate datora faptului că din ce în ce mai mulți copii născuți prematur supraviețuiesc. În Statele Unite, 2 sau 3 copii dintr-o mie suferă de paralizie cerebrală. Aproximativ un milion de oameni de diferite vârste sunt afectați. Paralizia cerebrală afectează ambele sexe și categorii sociale sau etnice deopotrivă.

PARALIZIA CEREBRALĂ – CAUZE

Paralizia cerebrală este cauzată de afecțiunile anumitor parți ale creierului aflat în dezvoltare.

* Aceste afecțiuni pot apărea în stadiul incipient al sarcinii când creierul abia începe sa se formeze, în timpul nașterii când bebelușul trece prin colul uterin, sau după naștere in primii ani de viață.

* În multe dintre cazuri, cauza exactă a afecțiunilor creierului nu se cunoaște niciodată. Uneori, problemele apărute în timpul nașterii, cum este lipsa de oxigen, sunt cele care produc paralizia cerebrală.

* Se cunoaște faptul că mai puțin de 10% dintre cazurile de paralizie cerebrală apar în timpul nașterii (perinatal).

* De fapt, acum se consideră ca cel puțin 70% până la 80% dintre cazurile de paralizie cerebrală apar înainte de naștere (prenatal).

* Unele dintre cazuri apar după naștere (postnatal).

* În orice caz, multe dintre cazurile de paralizie cerebrală sunt rezultatul unei combinații de factori prenatali, perinatali si postnatali.

Printre factorii de risc în paralizia cerebrală se numără:

* Infecții, convulsii, afecțiuni ale tiroidei și/sau alte probleme medicale ale mamei

* Afecțiuni din naștere, în special cele ale creierului, coloanei vertebrale, capului, feței, plămânilor sau metabolismului

* Incompatibilitatea RH-ului – o incompatibilitate de sânge între mama si făt care poate cauza afecțiuni ale creierului acestuia din urmă (din fericire, acest factor este aproape întotdeauna detectat din timp și tratat, viitoarea mamă primind îngrijiri medicale prenatale)

* Anumite condiții ereditare sau genetice

* Complicații în timpul travaliului și nașterii

* Naștere prematură

* Greutate mică la naștere (în special sub 1 kg)

* Icter sever după naștere

* Sarcină multiplă (gemeni, tripleți)

* Deficit de oxigen (hipoxie) care afectează creierul înainte, în timpul sau după naștere

* Afecțiuni ale creierului în primii ani de viața cauzate de infecții (precum meningita), răni la cap, deficit de oxigen sau sângerare

CÂND SĂ VĂ ADRESAȚI MEDICULUI

Când un copil se naște prematur, are o greutate mică la naștere sau este supus unor anumite complicații în timpul sarcinii, travaliului sau nașterii propriu-zise, el va fi monitorizat atent în legatură cu orice semn al paraliziei cerebrale. Oricare dintre urmatoarele simptome trebuie să fie urmate de o vizită la medic:

* Copilul are convulsii.

* Mișcările copilului par nefiresc de sacadate, abrupte, necoordonate ori încete si crispate.

* Mușchii copilului par nefiresc de tensionați sau, dimpotrivă, moi și lipsiți de vlagă.

* Copilul nu clipește ca răspuns la zgomotele puternice până la vârsta de o lună.

* Copilul nu întoarce capul în direcția unui sunet până la vârsta de 4 luni.

* Copilul nu se întinde după o jucărie până la vârsta de 4 luni.

* Copilul nu stă în șezut neajutat până la vârsta de 7 luni.

* Copilul nu spune nici un cuvânt până la vârsta de 12 luni.

* Copilul este evident stângaci sau dreptaci până la vârsta de 12 luni.

* Copilul are strabism (unul dintre ochi fuge înauntru sau în afară).

* Copilul nu merge sau mersul este țeapăn sau anormal, precum mersul pe vârfuri.

Acestea sunt doar câteva exemple dintre cele mai evidente simptome care pot semnala PC. Un părinte trebuie să se adreseze medicului în cazul oricăror probleme care sugereză lipsa controlului mușchilor sau mișcărilor.

PARALIZIA CEREBRALĂ – DIAGNOSTIC

Dacă un copil are probleme care sugerează PC, el va fi supus unei evaluari complexe. Nu există nici un test medical care să confirme diagnosticul de PC. Acesta este determinat în baza mai multor tipuri de informații obținute de către medicul copilului sau, în unele dintre cazuri, și de către alți specialiști.

* Aceste informații includ un interviu detaliat privind istoricul medical al familiilor mamei și tatălui, problemele medicale ale mamei înainte și în timpul sarcinii, cât și un istoric detaliat al sarcinii, travaliului, nașterii și al perioadei neonatale.

* Părinții vor fi rugați sa relateze în detaliu problemele medicale ale copilului, cât și dezvoltarea mentală si fizică.

* Părinții pot fi întrebați și alte detalii. Este foarte important să răspundă cât se poate de complet și de onest, întrucât răspunsurile lor pot ajuta copilul.

Analize de laborator: Pot fi comandate anumite analize de sânge și urină daca medicul suspectează că starea copilului este generată de dereglări chimice, hormonale sau metabolice. Analize cromozomiale, inclusiv analiza de cariotip și testarea ADN-ului, pot fi necesare pentru a exclude un sindrom genetic.

Studii de imagistică: Acestea oferă o fotografie a structurilor din organism. Astfel de testări, când se fac pe creier sau coloana vertebrală, se numesc de obicei neuro-imagistică. Aceste teste nu sunt întotdeauna necesare, însă în multe dintre cazuri pot ajuta la identificarea cauzelor sau a gradului de afectare cu PC. Ele trebuie efectuate cu cât mai devreme posibil, astfel încât tratamentul cel mai potrivit sa poată începe imediat. Mulți indivizi cu o formă ușoară de PC nu prezintă anomalii vizibile ale creierului.

* Ecografia craniană: Ecografia utilizează unde sonore inofensive pentru a detecta anumite tipuri de anomalii structurale sau anatomice. De exemplu, ea poate indica o hemoragie craniana sau o problemă cauzată de lipsa de oxigen în creier. Ultrasunetele sunt de regulă folosite in cazul nou-nascuților care nu tolerează teste mai riguroase precum tomografia computerizată sau RMN.

* Tomografia computerizată: Această investigație este similară cu ecografia însă prezintă o imagine tri-dimensională mai detaliată. Identifică mai clar decât ecografia malfomațiile, homoragiile, cât și anumite anomalii în cazul nou-născuților.

* RMN cerebral: Aceasta este investigația de preferat, întrucât definește structurile și anomaliile mult mai clar decât orice altă metodă. Copiii care nu pot sta nemișcați pentru cel puțin 45 de minute pot necesita o ușoară sedare pentru a fi supuși acestei investigații.

* RMN coloană vertebrală: Această investigație poate fi necesară în cazul copiilor cu spasticitate a picioarelor și agravarea funcțiilor vezicii și intestinelor, care pot sugera o anomalie a coloanei vertebrale. Aceste anomalii pot avea sau nu legatură cu PC.

Alte investigații: În anumite situații, medicul poate solicita și alte teste sau investigații.

* Electroencefalograma (EEG) este importantă în diagnosticarea convulsiilor. Un grad ridicat de suspiciune este necesar pentru a detecta crizele non-convulsive sau cele minim convulsive. Aceasta este o cauză potențial tratabilă a unui simptom similar cu PC, care este mai ușor tratabil daca este detectat din timp.

* Electromiografia (EMG) și studiul nervilor pot fi utile în diferențierea PC de alte condiții ale mușchilor sau nervilor.

PARALIZIA CEREBRALĂ – TRATAMENT

Nu există remediu pentru PC. Totuși, cu tratament timpuriu și susținut, dizabilitățile asociate PC pot fi remediate. Există multe terapii diverse, majoritatea efectuate sub supraveghere medicală sau de specialitate. Nu toate aceste terapii sunt potrivite fiecărei persoane cu PC. Regimul terapeutic al fiecărui pacient trebuie ajustat așa încât să corespundă cel mai bine nevoilor acestuia. Un tratament anume care funcționează în cazul unui copil poate fi nepotrivit pentru altul. Părinții și personalul medical cooperează pentru a alege împreună doar acele tratamente care pot oferi beneficii copilului.

PARALIZIA CEREBRALĂ – TRATAMENT MEDICAL

În timp ce anumite terapii ajută copilul să dobândească aptitudini și abilități specifice, scopul general al tratamentului este să ajute individul afectat de PC să își atingă potențialul maxim din punct de vedere fizic, mental și social. Acest scop se atinge cu ajutorul unor metode diverse decise de o echipă întreagă de specialiști. Îngrijirea celor cu PC este complicată și necesită un numar de servicii și specialiști din diferite domenii. În anumite zone, există clinici multidisciplinare care pot supraveghea toate aspectele terapiei necesare unui copil.

Recuperarea: Un program complet de recuperare poate include terapie fizică, utilizarea de echipamente speciale și tratament pentru spasticitate. Acest program este de regulă supravegheat de către un specialist în recuperare medicală.

* Terapia fizică include întinderea mușchilor, exerciții fizice și alte activități care dezvoltă forța, flexibilitatea și controlul mușchilor. Scopul este maximizarea funcției și reducerea contracțiilor musculare. Atenția se îndreaptă către dezvoltarea unor aptitudini specifice precum susținerea capului, statul în șezut fără ajutor, sau mersul.

* Anumite dispozitive, proteze sau orteze pof fi necesare pentru atingerea acestor ținte. Echipamente speciale precum cârje, scaune cu rotile sau diferite dispozitive de mers, pot fi utile celor suferinzi de PC.

* Spasticitatea poate fi tratată cu ajutorul injecțiilor intra-musculare sau cu ajutorul medicației. Reducerea spasticității poate îmbunătăți gradul de mișcare, poate reduce deformările, poate îmbunătăți răspunsul la terapia ocupațională și cea fizică și poate amâna nevoia unei intervenții chirurgicale.

Terapia ocupațională: Terapeutul îl ajută pe pacient să dobândească aptitudinile fizice de care acesta are nevoie pentru a funcționa și pentru a deveni independent pe cât posibil în viața de zi cu zi. De exemplu, să se poată hrăni, îngriji sau îmbrăca.

Logopedia: Aceasta terapie ajută copilul să depășească problemele de comunicare. Mulți copii cu PC au probleme de vorbire din cauza tonusului muscular scăzut sau a mișcărilor necontrolate ale mușchilor gurii și limbii. Terapia ajută la dezvoltarea acestor mușchi, îmbunătățind astfel vorbirea. Terapia ajută de asemenea și copiii cu probleme de auz. Copiii care nu pot vorbi ar putea beneficia de tehnologii speciale de comunicare precum sintetizatoare computerizate de voce.

Probleme de vedere: Copiii care au strabism sau probleme de vedere trebuie consultați de catre un medic oftalmolog.

Terapie medicală: Aceasta include tratament pentru toate problemele medicale, indiferent dacă sunt legate de PC sau nu. Diverși specialiști pot fi solicitați să se ocupe de probleme specifice.

* Convulsii: Crizele convulsive sunt comune în cazul celor cu PC. Acestea nu sunt întotdeauna controlate foarte eficient cu medicație. Un medic specialist neurolog poate fi consultat pentru selectarea unui tratament potrivit.

* Probleme digestive și de hrănire: Pacienții cu PC suferă de regulă de reflux gastroesofagian (arsuri pronunțate și simptome legate de regurgitarea acidului din stomac), cât și de probleme de înghițire și hrănire. O echipă compusă dintr-un medic gastroenterolog, un nutriționist și un terapeut specializat în probleme de hrănire și înghițire pot analiza starea pacientului și trata problemele. Terapia concentrată pe problemele de înghițire ajută copilul să mănânce și să bea singur și previne înecarea cu alimente sau lichide. Dieta copilului trebuie concepută așa încât să țină cont de limitările legate de înghițit. Copiii care au probleme grave de înghițit necesită de regulă hrănirea cu ajutorul unui tub.

* Probleme de respirație: Oamenii cu PC pot avea probleme de respirație din cauza faptului că mușchii care controlează expansiunea și contracția plămânilor sunt afectați. Un specialist pneumolog trebuie consultat pentru a trata această condiție.

Servicii educaționale: Multi dintre copiii cu PC, chiar și cei cu inteligență medie sau peste medie, întâmpină provocări în procesele congnitive precum gânditul, învățatul și memoratul. Ei pot beneficia de pe urma serviciilor unui specialist în dizabilități de învățare.

* Un astfel de specialist poate identifica problemele de învățare specifice copilului, poate interveni din timp și pregăti copilul pentru școala, urmând să monitorizeze apoi progresul acestuia.

* În Statele Unite astfel de servicii sunt oferite în cadrul unui sistem de intervenție timpurie. Reprezentanți ai agențiilor de specialitate lucrează cu părinții pentru dezvoltarea unui Plan de Servicii Familiale Individualizate. Acest plan descrie nevoile copilului și serviciile de care acesta beneficiază pentru rezolvarea problemelor specifice.

* Serviciile educaționale pentru copiii de școală sunt oferite de către sistemul public educațional. Angajații școlilor lucrează cu părinții pentru dezvoltarea unui Plan Educațional Individualizat pentru fiecare copil în parte. Acesta poate include servicii conexe orelor de curs.

Gestionarea tuturor acestor servicii specializate poate fi o misiune dificilă pentru părinți. Specialiștii îi pot recomanda acestora un asistent social medical care să îi ajute la alegerea și înscrierea la serviciile de care copilul are nevoie.

PARALIZIA CEREBRALĂ – MEDICAȚIE

Scopul tratamentului medicamentos este să reducă efectele paraliziei cerebrale și să prevină complicațiile. Medicamentele sunt prescrise pentru a reduce spasticitatea și mișcările anormale și pentru a preveni convulsiile.

Medicamentele folosite pentru reducerea spasticității și a mișcărilor anormale includ următoarele:

* Medicamente dopaminergice: Folosite pe scară largă în Parkinson, aceste pastile cresc nivelul de dopamină, o substanță chimică din creier. Efectul îl reprezintă reducerea rigidității și a mișcărilor anormale. Exemplele includ: levodopa/carbidopa (Sinemet) și trihexyphenidyl (Artane).

* Relaxanți musculari: Acești agenți reduc spasticitatea relaxând mușchii direct. Exemplele includ baclofen (Lioresal). Acest medicament poate fi prescris sub formă de pastile sau poate fi administrat automat cu ajutorul unei pompe implantate.

* Benzodiazepine: Aceasta clasă de medicamente acționează asupra chimiei creierului și relaxează mușchii. Cel mai răspândit este diazepamul (Valium).

* Toxina botulinică de tip A: Această substanță este cunoscută drept BOTOX. Atunci când este injectată, ea produce o mica paralizie a mușchiului și reduce contracțiile. În PC este utilizată pentru reducerea spasticității mușchilor brațelor sau picioarelor, lucru care îmbunătățește gradul de mișcare și mobilitatea generală. Acest lucru poate fi important pentru că îi permite copilului să poarte o proteză sau orteză sau chiar să fie așezat confortabil într-un scaun cu rotile. Efectele injecțiilor cu BOTOX durează de regulă între 3 și 6 luni. BOTOX-ul ajută alte tratamente să funcționeze mai bine, precum terapia fizică sau protezarea unui membru. În unele cazuri, folosirea BOTOX-ului poate întârzia necesitatea unei intervenții chirurgicale sau poate face chiar ca aceasta să nu mai fie necesară. Unii oameni au reacții alergice la BOTOX și trebuie să limiteze numărul de injecții sau să le stopeze cu totul.

Medicamentele utilizate în controlul convulsiilor includ următoarele:

* Anticonvulsive: Această clasă de medicamente stopează activitatea convulsiilor pe cât de rapid posibil și previne reapariția lor. Există mai multe medicamente disponibile; ele variază în funcție de mecanismul de acțiune.

* Benzodiazepines: Substanțe precum diazepam sunt utilizate de regulă pentru stoparea convulsiilor când acestea sunt frecvente și de lungă durată.

* Dieta ketogenică: Aceasta este o dietă bazată pe alimente bogate în grăsimi care duc la producerea în exces de ketonii care, acționând în creier, pot reduce numărul de convulsii.

PARALIZIA CEREBRALĂ – INTERVENȚIILE CHIRURGICALE

Intervențiile chirurgicale utilizate în tratarea PC includ urmatoarele:

* Rizotomie dorsală: În cadrul acestei intervenții, câțiva nervi sunt secționați de la rădăcină în locul unde se ramifică din coloana vertebrală. În cazul unor pacienți cu PC, această operație funcționează foarte bine reducând spasticitatea și îmbunătățind abilitățile de a sta în șezut, în picioare și a merge.

* Implantarea unei pompe cu baclofen: Această substanță, baclofen, este un relaxant muscular care poate fi foarte util în reducerea spasticității unor pacienti cu PC, dar funcționează cel mai bine atunci când este administrată continuu. O pompa de dimensiuni mici este plasată pe peretele abdominal și livrează continuu substanța către mușchii spastici ai membrelor.

* Chirurgia stereotactică în acea parte a creierului care controlează tonusul muscular și mișcarea poate ameliora rigiditatea, atetoza și tremuratul.

* Chirurgia reconstructivă la un braț poate reface echilibrul muscular, poate ameliora contracțiile și poate stabiliza încheieturile. Aceasta poate îmbunătăți plasarea mâinii în spațiu și abilitatea de a apuca, a elibera și a ciupi/strânge.

* Problemele osoase precum dislocarea de șold sau scolioza pot fi corectate cu ajutorul intervenției chirurgicale.

* Spasticitatea severă poate fi corectată cu ajutorul unui număr de proceduri chirurgicale, inclusiv tenotomia adica acea intervenție care constă în alungirea tendoanelor.

* Intervenția chirurgicală pentru crizele de epilepsie intractabilă: Această procedură este acum acceptată foarte bine. Există în cadrul Centrelor de Epilepsie destul experiență astfel încât, în anumite cazuri, operația să fie o opțiune excelentă.

* Stimularea nervului vag presupune implantarea unui dispozitiv care stimulează nervul vag situat în zona gâtului. Această metodă este folosită cu succes în afecțiunile epileptice care sunt refractare la medicația antiepileptică.

PARALIZIA CEREBRALĂ – ALTE TERAPII

Mulți dintre copiii cu paralizie cerebrală dezvoltă probleme emoționale, probleme comportamentale sau ambele. Ei pot beneficia de pe urma unor sesiuni de terapie cu un psiholog sau terapeut.

Computerele personale sau tehnologiile specifice pot oferi oportunități senzaționale de comunicare, interacțiune socială, educare, distracție și angajare pentru cei suferinzi de PC.

PARALIZIA CEREBRALĂ – CE URMEAZĂ

Scopul principal al îngrijirii permanente a celor cu PC este să îi ajutăm să își atingă potențialul fizic, mental și emoțional. În general, asta înseamnă să trăiască pe cât posibil în centrul societății și culturii căreia îi aparțin. Oamenii cu PC tind să fie mai fericiți și mai productivi atunci când pot merge la școala, când pot trăi și munci alături de alți oameni.

Copiii cu PC au nevoie de sesiuni regulate de terapie ocupațională, de vorbire, cât și vizite frecvente la medic. Programul exact al acestor vizite este determinat de gradul de severitate al condiției copilului, cât și de răspunsul acestuia la tratament. O clinică multidisciplinară dedicată celor cu PC oferă servicii medicale și terapeutice cu un minim de disconfort.

PARALIZIA CEREBRALĂ – PREVENȚIE

De multe ori cauza acestei condiții nu este cunoscută și nu poate fi facut nimic pentru a fi prevenită. Cu toate acestea, unii dintre factorii importanți responsabili de PC – nașterea prematură, greutatea mică la naștere, infecțiile sau loviturile la cap – pot fi preveniți.

* Supravegherea medicală prenatală timpurie este extrem de importantă. Multe femei își programează o vizită la medic îniante de a ramâne însărcinate pentru a se pregăti cât mai bine pentru o sarcină fără probleme. Servicii medicale de specialitate sunt disponibile din partea medicilor, asistentelor, cât și a moașelor calificate.

* Evitați fumatul, consumul de alcool și de droguri în timpul sarcinii; acestea cresc riscul unei nașteri premature.

* Rujeola (pojarul) în timpul sarcinii sau în primele luni de viață poate provoca PC. Dacă o femeie este testată de anticorpii specifici rujeolei înainte de a rămâne însărcinată, ea poate fi imunizată în acest sens dacă este necesar. Acest lucru o protejează atât pe ea, cât și copilul de această boală potențial devastatoare.

* Supravegherea prenatală corectă include testarea factorului RH. Incompatibilitatea de RH este testată cu ușurință, dar poate produce afecțiuni cerebrale și alte probleme dacă nu este tratată.

* Vaccinarea de rutină a bebelușilor poate preveni infecții severe precum meningita care pot duce la PC.

* Asigurați-vă că cel mic este prins în centurile de siguranță atunci când se află în mașină și că poartă cască atunci când merge pe bicicletă.